instaura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. instaurer, lat. instaurare)

1. a întrona, a stabili; a introduce.

instaurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (instaura)

1. acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instaurație, instaurațiune.
2. acțiunea de a pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.
3. acțiunea de a introduce pentru prima oară un obicei, o modă etc.

instaurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. instauration)

1. acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instaurare.
2. acțiunea de a pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.
3. acțiunea de a introduce pentru prima oară un obicei, o modă etc.
4. (var.) instaurațiune.

instaurator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. instaurateur, lat. instaurator)

1. cel care instaurează; persoană care fondează sau introduce ceva pentru prima dată; fondator, ctitor.

reinstaura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. réinstaurer)

1. a instaura din nou, a reîntrona.

bonapartist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bonapartiste)

1. I. care se referă, care se raportează la Napoleon Bonaparte (1769- 1821), la dinastia sau la regimul imperial instaurat de acesta.
2. II. adept al bonapartismului; susținător al dinastiei napoleoniene.

codist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (după rus. hvostist)

1. adept al codismului, curent ideologic ce neagă rolul partidului comunist în instaurarea dictaturii proletariatului; oportunist.

comună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commune)

1. oraș medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică.
2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate.
3. ~ primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, cu nivelul scăzut al forțelor de producție, proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și egalitatea în repartiția produselor.
4. C~a din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C~elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.

contrarevoluție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-révolution)

1. mișcare organizată, reacționară, a claselor înlăturate de la putere împotriva noii orânduiri sociale instaurate prin revoluție, în scopul restaurării vechii puteri de stat.

fascism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fascismo, fr. fascisme)

1. ideologie ultrareacționară și mișcare politică totalitară de extremă dreaptă, impusă de regimul instaurat de Mussolini în Italia și, ulterior, de Hitler, în Germania.

instaurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. instauration)

1. acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instaurare.
2. acțiunea de a pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.
3. acțiunea de a introduce pentru prima oară un obicei, o modă etc.
4. (var.) instaurațiune.