Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intégrité, lat. integritas)
1. calitatea celui integru; cinste, probitate, onestitate.
2. calitatea de a fi întreg, inact.
3. ~ teritorială = principiu de bază al dreptului internaţional care interzice dezmembrarea şi încălcarea teritoriului unui stat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agression, lat. aggressio)
2. folosire a forţei armate de către un stat sau o coaliţie de state împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acţiune exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. corrumpere)
1. tr., refl. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie.
2. a face să-şi piardă, a-şi pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désintégrer)
1. tr., refl. (despre nucleul atomic) a (se) transforma spontan în alte nuclee atomice, prin emiterea de particule sau prin rupere în fragmente.
2. tr. (fig.) a distruge integritatea unui lucru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas)
1. integritate, cinste exemplară.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. intégrisme)
1. atitudine a acelora care refuză să adapteze o doctrină noilor condiţii.
2. (religie) doctrină care susține menținerea și integritatea tradiției religioase.
3. (prin ext.) se referă la orice mișcare care reclamă revenirea la elementele de bază.
4. voința de a aplica o doctrină în întregime și fără a o pune la îndoială vreodată.
5. (expr.) ~ musulman = mișcare extremistă care urmărește impunerea în societate, prin orice mijloace, a principiilor formale ale islamismului; fundamentalism islamic.