ipostază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypostase)

1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare.
2. (la Plotin) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin.
3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității.

hipostază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypostase, lat., gr. hypostasis)

1. (med.) stază sangvină, cauzată de o lungă ședere în pat.
2. (lingv.) conversiune.

grație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări).
2. (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe.
3. bunăvoință, favoare.
4. a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva.
5. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui.
6. stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică.
7. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea.
8. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină.
9. prep. cu ajutorul, datorită.

logos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr., fr. logos)

1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane.
2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator.

transcendență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. transcendance)

1. însușirea a ceea ce este transcendent.
2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale.
3. (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura.
4. (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție.