ireductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréductible)

1. care nu poate fi redus la o formă mai simplă; care nu mai poate fi simplificat.
2. (fig.) de neîmpăcat, înverșunat; necruțător.

ireductibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréductibilité)

1. însușirea de a fi ireductibil.

dualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualisme)

1. dualitate (1).
2. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic și psihic nu există raporturi de interdependență, cu o natură și funcții distincte.

gestaltism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestaltisme)

1. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3).

holism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. holisme)

1. concepție metafizică idealistă care susține principiul întregului asupra părților și al ireductibilității lui la suma elementelor componente.
2. doctrină sau punct de vedere care susține ideea că un sistem fizic, biologic, social etc. ar trebui privit ca întreg indivizibil, nu doar ca o colecție de părți, simpla sumă a părților sale nefiind suficientă pentru a-l defini.

ireductibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréductibilité)

1. însușirea de a fi ireductibil.

radical, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

1. adj. din temelie, complet; fundamental, de bază; (adv.) radicalmente.
2. (despre tratament, medicamente etc.) care vindecă complet.
3. care preconizează reforme mari, acțiuni hotărâtoare.
4. (despre oameni sau grupări politice; (și s. m.) care preconizează o serie de reforme în activitatea socială.
5. care cuprinde rădăcina cuvântului.
6. s. m. (mat.) număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat; rădăcină.
7. simbol matematic care arată operația de extragere de rădăcină.
8. axă ~ă = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan.
9. grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, în mod obișnuit, nu există în stare liberă.
10. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină.

reductibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réductibilité)

1. caracterul a ceea ce este reductibil, transformabil.
2. posibilitatea de a se contracta, de a se restrânge; posibilitatea de a reduce la…
3. (anton.) ireductibilitate.