iritație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irritation, lat. irritatio)

1. iritare.
2. congestie, inflamație ușoară a unui organ.

astm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. asthme, lat. asthma „respirație dificilă”)

1. (med.) afecțiune respiratorie caracterizată în primul rând prin respirație grea, însoțită de un zgomot șuierător și accese de sufocare intensă.
2. (med.) dificultate de respirație care rezultă din diverse cauze.
3. ~ bronșic = astm datorat spasmului mușchilor bronhiolelor, provocat de o stare alergică, o infecție pulmonară cronică, o iritație locală a aparatului respirator etc.
4. ~ cardiac = astm provocat de o insuficiență cardiacă acută, ca urmare a acumulării de sânge în plămâni.
5. (var.) asmă, astmă.

iritabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irritable, lat. irritabilis)

1. supărăcios; irascibil.
2. supus iritației.

nervozism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nervosisme)

1. boală de nervi; neurastenie.
2. iritație, excitație.

revulsie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. révulsion, lat. revulsio)

1. iritație locală a pielii, provocată pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face să înceteze o stare congestivă ori inflamatorie existentă în altă parte a corpului.

rubefiant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. rubéfiant)

1. (substanță) care irită și înroșește pielea.
2. I. care irită și provoacă o congestie la nivelul tegumentelor (în aplicații locale).
3. se referă la medicamentele care, atunci când sunt aplicate pe piele, provoacă iritație și roșeață.
4. II. agent medicamentos care produce rubefacție; substanță care, aplicată pe piele, produce o roșeață intensă și pasageră.

iritativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irritatif)

1. care provoacă o iritație; iritant.
2. care este cauzată de o iritație; iritant.