OK
X
isprăvnici
Parte de vorbire:
I. vb. intr. (înv.); II. vb. tr, refl. (înv.)
Etimologie: (din ispravnic)
1.
I.
a
administra,
a
conduce
în
calitate
de
ispravnic.
2.
II.
a
face
sau
a
deveni
ispravnic.
isprăvnicie
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (ispravnic + -ie)
1.
funcție
de
ispravnic;
durata
de
exercitare
a
acestei
funcții.
2.
instituție
condusă
de
un
ispravnic;
local
unde
se
află
această
instituție.
3.
birou
al
ispravnicului;
prefectură.
isprăvnicit, -ă
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (isprăvnici)
1.
învestit
într-o
funcție
de
conducere.
isprăvnicesc, -ească
Parte de vorbire:
adj. (învechit)
Etimologie: (ispravnic + -esc)
1.
privitor
la
ispravnic;
care
ține
de
ispravnic.
2.
referitor
la
isprăvnicie;
care
aparține
isprăvniciei.