Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. iuxta)
1. traducere juxtaliniară a unor texte greceşti sau latineşti.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. juxta-, cf. lat. iuxta)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. juxtarticular)
1. (anat.) în imediata apropiere a unei articulaţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. juxtalinéaire)
1. (despre traduceri) dispus pe două coloane, astfel ca fiecare cuvânt al traducerii să se afle în acelaşi rând cu cuvântul respectiv al originalului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. juxtaposition)
1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.
2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. juxtaposer)
Parte de vorbire: s.
Origine: (juxtapune)
1. acţiunea de a juxtapune; juxtapoziţie.
2. alăturare a două cuvinte, propoziţii sau fraze fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quadrillage)
1. mulțimea liniilor, benzilor drepte care se intersectează în așa fel încât să formeze romburi sau pătrate egale juxtapuse; caroiaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cinérama)
1. cinematograf cu ecran lat, în care proiectarea se face prin juxtapunerea imaginilor de la trei aparate de proiecţie diferite, sincron.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concaténation, lat. concatenatio)
1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. chromiste)
1. retuşor în fotogravură, heliografie şi ofset.
2. persoană a cărei sarcină este să redea culorile filmelor, imaginilor de tot felul etc. și care practică și retușurile fotografice.
3. persoană care lucrează într-o tipografie și a cărei sarcină este să descompună culorile unui original și apoi să le juxtapună în timpul tipăririi, pentru a obține același efect.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. divisionnisme)
1. (pictură) procedeu care constă în juxtapunerea pe pânză a unor tușe de ton pur, în loc să fie amestecate pe paletă; poantilism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fauviste)
1. I. referitor la fauvism (mișcare a pictorilor francezi de la începutul secolului XX, care juxtapuneau culorile pure și violente).
2. II. (pictor) adept al fovismului; fov.