Parte de vorbire: s.
Origine: (it. locotenente)
1. locţiitor.
2. comandant ajutor al unei mari unităţi din armata Romei antice.
3. grad de ofiţer imediat superior celui de sublocotenent.
4. ~ -major = grad de ofiţer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofiţer imediat superior maiorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. locotenenza)
1. (în trecut) organ administrativ-politic care ţinea locul domnitorului şi exercita funcţiile acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-lieutenant)
1. primul grad de ofiţer în armată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitano, rus. kapitan)
1. grad de ofiţer inferior, între locotenent şi maior.
2. (mar.) ~ -locotenent = grad echivalent căpitanului din armata de uscat.
3. comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri.
4. ~ de port = funcţionar care asigură activitatea unui port.
6. ~ de poştă = administrator al unei poşte.
7. (sport) jucător desemnat să reprezinte şi să conducă, în timpul unei competiţii, echipa din care face parte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colonel)
1. grad de ofiţer superior, imediat inferior generalului, o locotenent ~ = grad de ofiţer superior maiorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. locotenente)
1. locţiitor.
2. comandant ajutor al unei mari unităţi din armata Romei antice.
3. grad de ofiţer imediat superior celui de sublocotenent.
4. ~ -major = grad de ofiţer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofiţer imediat superior maiorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier, germ. Offizier)
1. grad militar de la sublocotenent până la general.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-officier)
1. grad superior sergentului şi inferior sublocotenentului.