Dictionar

martir, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., lat., gr. martyr)

1. mucenic (al bisericii).
2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale.
 

martiraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (martir + -aj)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiriu.
2. (var.) martiragiu.
 

martiriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. martyrium, gr. martyrion)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiraj.
2. (fig.) suferință morală; calvar.
 

martiriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. martyriser)

1. a supune unui martiriu; (p. etc.) a tortura, a chinui.
 

martirolog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. martyrologiste)

1. autor al unui martirologiu.
 

martirologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. martyrologie)

1. istoria martirilor; martirologiu.
 

martiraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (martir + -aj)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiriu.
2. (var.) martiragiu.
 

martiriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. martyrium, gr. martyrion)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiraj.
2. (fig.) suferință morală; calvar.
 

martiriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. martyriser)

1. a supune unui martiriu; (p. etc.) a tortura, a chinui.
 

martirolog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. martyrologiste)

1. autor al unui martirologiu.
 

martirologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. martyrologie)

1. istoria martirilor; martirologiu.
 

martirologiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. martyrologium, fr. martyrologe)

1. scriere cuprinzând lista martirilor bisericii sau a acelora care au suferit pentru o idee etc.; martirologie.
2. (fig.) lungă enumerație de suferințe îndurate.