Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métempsycose)
1. concepţie religioasă potrivit căreia sufletul ar parcurge mai multe existenţe, reîncarnându-se succesiv; transmigraţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. druidisme)
1. religia druizilor, care propovăduia credinţa în nemurirea sufletului şi în metempsihoză, susţinând că oamenii descind din zeul morţii şi că lumea va sfârşi prin foc şi apă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. orphisme)
1. curent religios din Grecia antică care preconiza dualismul suflet-corp și credința în metempsihoză.
2. mișcare artistică, parțial influențată de futurismul italian, care, prin folosirea culorilor pure, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. palingénésie)
1. concepție metafizică ce preconizează reînvierea periodică a tuturor ființelor; metempsihoză.
2. (fig.) înnoire, regenerare (morală).
3. concepție potrivit căreia istoria este alcătuită din perioade succesive de decădere și de înflorire.
4. concepție care afirmă perfecționarea continuă a viețuitoarelor printr-o evoluție lentă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réincarnation)
1. acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; reincarnare.
2. fenomen prin care sufletul, după moartea fizică, se întrupează din nou într-un alt corp uman (animal sau vegetal), pentru a-și continua evoluția spirituală; metempsihoză.
3. (prin metonimie) nouă formă de viață trupească după moarte.
4. versiune nouă, considerabil îmbunătățită, pentru un lucru preexistent.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transmigration, lat. transmigratio)
1. concept de teologie și de filozofie metafizică conform căruia, după moarte, sufletul părăsește trupul și își găsește un nou înveliș sau formă de existență; metempsihoză, transmigrare.
2. (înv.) migrație în altă țară; emigrare.
3. (var.) (înv.) transmigrațiune.