Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. nécroser)
2. refl. (despre ţesuturi, organe) a fi atins de necroză.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
6. HU nekrózis, sejtszövetelhalás
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. nekrosis „moarte”)
1. „putrefacție, mortificare”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. artérionécrose)
1. proces de nevrozare a arterelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + -necroză2)
1. proces de disoluţie a unui ţesut organic, datorită unor leziuni distrofice.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR phyllonécrose
3. EN phyllonecrose
4. DE Blattnekrose
5. RU филонекроз
6. HU levélelhalás
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. phyllonécrose)
1. proces de mortificare a frunzelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (hepato- + -necroză2)
1. distrugere celulară în cursul unor procese infecţioase ale ficatului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abcès, lat. abscessus)
1. (med.) colectare de puroi într-un ţesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. carbunculus)
1. infecţie a pielii şi a ţesutului subcutanat, produsă de un stafilococ, prin necroza ţesuturilor afectate; buboi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. caseum, brânză)
1. materie amorfă, bogată în grăsimi şi proteine, care rezultă din necroza tuberculoasă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. cor, -dis)
1. (anat.) organ muscular, gol și pulsator, care asigură circulația sângelui în corpul uman sau animal; inimă.
2. (med.) atac de ~ = necroza unei părți a mușchiului inimii, din cauza unor probleme de alimentare cu sânge (ischemie), care poate duce la moarte; infarct miocardic (acut).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. histoplasmose)
1. micoză gravă, provocată de histoplasmă, prin leziuni de tip granulomatos, cu zonă centrală de necroză.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. infarctus, germ. Infarckt)
1. (med.) boală constând în astuparea unui vas de sânge, care are ca urmare necrozarea țesutului pe care acesta îl hrănește; leziune necrotică a parenchimului anumitor organe cauzată de insuficiența sau suprimarea totală a aportului de sânge în urma unei obstrucții arteriale.
2. (med.) ~ miocardic = boală a miocardului datorată obstruării unei ramuri a arterei coronare.