Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néologisme)
1. cuvânt nou, împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii în limba respectivă; (p. restr.) împrumut lexical recent.
2. accepţie nouă a unui cuvânt.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (neologism + -manie)
1. mania de a folosi neologisme în mod exagerat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. brute)
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (-ciune + -ism)
1. curent latinist extremist, iniţiat de Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice aceloraşi transformări suferite de cuvintele moştenite din latină; pumnism.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (ciun/ism/ + -ist)
1. (adept) al ciunismului, curent latinist în lingvistica și filologia românească care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite din latină; pumnist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. franglais)
1. ansamblu de neologisme de origine engleză introduse în limba franceză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (franţuz + -ism)
1. neologism de origine franceză, neintegrat în limba de care a fost împrumutat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Katakana)
1. scriere silabică japoneză, cu 46 de semne, în principal pentru neologisme provenind din altă limbă decât chineza.