Dictionar

Nomograf

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. nomographe)

1. autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi.

2. autor de nomografii.


Omograf, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. homographe)

1. (cuvânt) care se scrie la fel cu altul.


Omografic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. homographique)

1. referitor la omografie.

2. (mat.) transformare = omografie (2).


Omografie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. homographie)

1. faptul, însuşirea de a fi omograf; situaţie în care se află două cuvinte omografe.

2. (mat.) corespondenţă biunivocă a mulţimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică.


Tomograf

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tomographe)

1. aparat pentru tomografii; planigraf, stratigraf.


Biotom

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. biotome)

1. (med.) aparat cu ajutorul căruia se realizează tomografia; tomograf.


Involutiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. involutif)

1. care se referă la o involuţie; cu caracter de involuţie; propriu involuției.

2. (biologie) care este marcat de regresie.

3. se spune despre procesele asociate cu îmbătrânirea.

4. (matematică) relativ la o involuție, funcția omografică identică cu reciproca ei; care, efectuată de 2 ori, se anulează, fiind propria ei inversă.

5. (medicină) care are legătură cu regresia spontană sau indusă a unui țesut, organ sau organism.

6. (botanică) care se răsucește din exterior spre interior; involut.

7. (antonim) evolutiv.


Microtomografie

Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + tomografie)

1. tomografie redusă, realizată cu un aparat care combină un scanograf şi un microscop electronic.


Nomograf

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. nomographe)

1. autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi.

2. autor de nomografii.


Omografic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. homographique)

1. referitor la omografie.

2. (mat.) transformare = omografie (2).


Omografie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. homographie)

1. faptul, însuşirea de a fi omograf; situaţie în care se află două cuvinte omografe.

2. (mat.) corespondenţă biunivocă a mulţimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică.