Dictionar

oriental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oriental, lat. orientalis)

1. adj., s. m. f. (locuitor) al unei țări din Orient; răsăritean, estic.
2. adj. caracteristic Orientului.
 

orientalia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. orientalia)

1. cunoștințele referitoare la popoarele și culturile din Orient.
2. secție într-o bibliotecă, într-un muzeu cu piese reprezentând aceste culturi.
 

orientalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (cf. lat. orientalis)

1. care aparține estului Europei sau Asiei; specific estului Europei sau Asiei; referitor la estul Europei sau la Asia; oriental.
 

orientalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orientalisme)

1. ceea ce caracterizează pe orientali; felul de viață, caracterul, moravurile orientalilor.
2. gust pentru lucrurile din Orient.
 

orientalist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. orientaliste)

1. specialist în orientalistică.
2. specialist în limbi și civilizații orientale.
 

orientalistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Orientalistik)

1. grup de discipline care studiază istoria, limbile și cultura popoarelor orientale.
 

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.
 

africantrop

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanthrope)

1. maimuță antropoidă fosilă aparținând perioadei glaciare din Africa orientală.
 

bazar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bazar)

1. complex comercial de tip oriental, dintr-un șir de prăvălii sau tarabe, unde se vând obiecte de tot felul; (p. ext.) târg, piață.
2. magazin de obiecte diverse.
 

bielorus, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (rus. belorus)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Bielorusia (Belarus).
2. (s. n.) unul dintre dialectele slavei orientale, vorbit de bieloruși.
 

castă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caste, port. casta)

1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc.
2. (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică.
3. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții.
 

egiptologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. égyptologie)

1. ramură a orientalisticii care studiază istoria și cultura Egiptului antic.