Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. pérégriner, lat. peregrinari)
1. a merge în pelerinaj.
2. (p. ext.) a cutreiera ţinuturi îndepărtate; a călători; a rătăci, a hoinări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. pellegrinagio)
1. peregrinare.
Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (peregrin + -ar)
1. persoană care călătorește mult, rătăcind din loc în loc; peregrin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pérégrination, lat. peregrinatio)
1. peregrinare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)
1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o aşezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcţie de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. pellegrinagio)
1. peregrinare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pérégrination, lat. peregrinatio)
1. peregrinare.
Parte de vorbire: I. adj., II. adv. (înv.)
Origine: (ngr. νομαδιχός, germ. nomadisch)
1. I. care are caracteristicile de nomad sau nomadism; care se referă la nomazi, la nomadism.
2. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; nomad.
3. care se desfășoară în peregrinări; nomad.
4. care nu are caracter stabil; instabil, nomad.
5. II. în felul nomazilor.
7. în peregrinări.