polemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. polémique, gr. polemikos)

1. adj. specific polemicii; critic, combativ.
2. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

controversă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. controverse)

1. discuție în contradictoriu asupra unei chestiuni; polemică, dispută.
2. (fam.) discuție aprinsă.

fascist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. fascista, fr. fasciste)

1. I. referitor la regimul politic instituit în Italia între 1922 și 1945 de către Mussolini, bazat pe dictatura unui singur partid și pe naționalism.
2. referitor la fascism, care aparține fascismului.
3. care folosește metodele fascismului; care își revendică ideologia din fascism.
4. II. partizan al fascismului și, prin extensiune, al unui regim dictatorial.
5. (prin ext.) calificativ polemic dat oricărei persoane, sau teoriilor lor, de adversarii lor pentru a-i demoniza, a-i discredita.

heliadism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (Heliade + -ism)

1. atitudine creatoare în cultura și literatura română modernă, caracterizată prin dinamism și spirit novator, enciclopedic, renascentist, prin spirit polemic și incisivitate.

invectivă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. invective, lat. invectivae)

1. vorbă de ocară; injurie, insultă.
2. expresie violentă în unele scrieri literare, cu funcție stilistică sau în scop polemic ori satiric.

polemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. polémique, gr. polemikos)

1. adj. specific polemicii; critic, combativ.
2. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc.