Rezultate secundare (Pup):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. poupe)
1. partea din spate a unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pupe, lat. pupa)
Parte de vorbire: adj. (familiar)
Origine: (pupa + -ăcios)
1. (despre oameni) căruia îi place să sărute; (înv.) sărutător.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (pupăi)
1. sunet caracteristic pupezei; sunet scos de pupeze când cântă; pupuit, pupăit.
2. (pop. și fam.) (despre oameni) flecăreală, clevetire.
3. (reg.) (despre broaște) orăcăială, orăcăit.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. pupi-, cf. lat. pupa „păpușă”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pupifère)
1. (zool.) care poartă pupe sau crisalide imobile.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acorie, cf. gr. kore „pupilă”)
1. (med.) absență congenitală a pupilei, asociată în general cu aniridia (absența irisului).
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. afterpeak)
1. compartimentul cel mai apropiat de pupă al unei nave.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (anchilo- + -corie)
1. (med.) obliterare congenitală sau dobândită a pupilei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anisocorie)
1. (med.) anomalie congenitală constând în inegalitatea celor două pupile (diferență de mărime între cele două pupile).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aplustre, lat. aplustra)
1. (ant.) piesă a unei corăbii plasată la pupă şi ornată cu banderole.
Parte de vorbire: vb. intr., refl.
Origine: (fr. appouper)
1. (despre nave) a se înclina longitudinal către pupă, datorită unei încărcături neuniforme.