Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. radiolokaţiia, engl. radiolocation)
1. metodă care permite determinarea poziţiei unui obstacol prin reflectarea de către acesta a undelor electromagnetice; radioreperaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tératron)
1. instrument de văzut prin ceaţă care emite unde a căror lungime depăşeşte lungimile de undă ale luminii, dar este mai scurtă decât cele folosite în radiolocaţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. radioaltimètre , radio-altimètre)
1. altimetru bazat pe principiul radarului.
2. instrument de radiolocație instalată la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia față de sol.