Dictionar

sațietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. satiété, lat. satietas)

1. saț, saturație; îmbuibare.
2. plictiseală, oboseală, dezgust provocat de suprasaturație; saturație (2).
 

insațietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. insazietá)

1. poftă excesivă de mâncare, lăcomie. (fig.) aviditate, nesaț; insațiabilitate.
 

acorie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acorie, cf. gr. koros, saţietate)

1. lipsa senzației de sațietate la masă.
 

-CORIE (2)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. koros „îmbuibare, saturație”)

1. „saturație, sațietate”.
 

insațiabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. insatiabilité)

1. imposibilitatea, pentru un animal, o persoană, de a se sătura; insațietate.
2. (antonim) sațiabilitate.
 

saturație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. saturation, lat. saturatio)

1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea.
2. stare a unui compus care nu mai conține valențe libere.
3. (fig.) satisfacere maximă a cuiva; (p. ext.) îmbuibare; sațietate.
4. până la ~ = atât cât poate suporta cineva.