sabotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sabotage)

1. distrugere, stricare conștientă a unui lucru, a unei mașini etc., pentru a zădărnici o acțiune, un proces etc.; sabotare.
2. frânare intenționată a desfășurării normale a unui proces de producție; sabotare.
3. (var.) (înv.) sabotagiu.

coloană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colonne)

1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament.
2. formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită.
3. ~ vertebrală = șira spinării.
4. parte dintr-un catarg care iese deasupra punții.
5. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă.
6. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise.
7. rubrică (într-un formular, într-un registru etc.).
8. șir vertical de cifre.
9. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc.
10. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime.
11. ~a a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului.
12. (cinem.) ~ sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film.

sabotor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. saboteur)

1. (cel) care sabotează, care practică sabotajul.
2. (var.) saboter.

sabotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. sabota)

1. acțiunea de a sabota și rezultatul ei; sabotaj.