Smeri-Dicti0nar.ro electronic

smeritor, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f. (înv.)
Etimologie: (smeri + -tor)

1. (persoană) care supune pe cineva.
2. (persoană) care umilește pe cineva.

smeritură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Etimologie: (smeri + -tură)

1. atitudine umilă și supusă; smerenie.

mesmerian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. mesmérien)

1. I. referitor la Mesmer sau mesmerism (teoria lui Franz Anton Mesmer (1734- 1815) despre magnetismul animal).
2. II. adept al mesmerismului.
3. adept sau susținător al doctrinei lui Mesmer.

obsecvios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. obséqueux, lat. obsequiosus)

1. excesiv de respectuos; servil, slugarnic; smerit, umil.

umil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (lat. humilis)

1. care are sentimentul, conștiința lipsei sale de valoare, a inferiorității lui; smerit, modest.
2. (fig.) cu o înfățișare neîngrijită, urâtă.
3. neînsemnat; simplu, modest.
4. sărac, sărăcăcios.

zoomagnetism

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. zoomagnétisme)

1. teorie care se referă la un presupus fluid invizibil care permite organismului uman să funcționeze, dar a cărui distribuție greșită sau dezechilibrată în organism este cauza bolilor; a fost postulată împreună cu metoda terapeutică pentru prima dată în lumea occidentală de către medicul Franz Mesmer (1734-1815), din Germania; magnetism animal, mesmerism.

cucernici

Parte de vorbire: vb. refl. (înv.)
Etimologie: (v. cucernic)