Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. soné)
1. (fam.; despre oameni) a-şi pierde judecata, a se ţicni.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (cf. fr. consoner)
1. (muz.) a produce o consonanță.
2. (fig.) a se armoniza, a se acorda.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. débouchoner)
1. a desface un buşon; a destupa.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. faşonner)
1. a da o anumită formă unui lucru.
2. a prelucra prin deformare plastică un material, în vederea realizării unui obiect de o anumită formă.
3. (fig.) a modela caracterul cuiva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. bouchonner)
1. a închide (o sticlă) cu un buşon.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. manchonner)
1. a îmbina două ţevi, bare etc. cu o mufă sau un manşon (2).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. poinşonner)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstinence, lat. abstinentia)
1. abţinere de la anumite băuturi, alimente etc; abstenţiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)
1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. actrice)
1. femeie care interpretează un personaj, un rol într-un spectacol et cetera; artistă, (înv.) actoriță.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.