Dictionar

speculativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spéculatif)

1. care aparține speculației; rupt de practică, de experiență; abstract.
2. referitor la speculația financiară sau comercială; care își propune să profite de variațiile pieței; care provine din astfel de operațiuni.
 

talmudism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. talmudisme)

1. studiul Talmudului.
2. (fig.) tendință de a privi lucrurile static, rigid, dogmatic; interpretare speculativă.
 

teoretic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. theoretisch, fr. théorétique, lat. theoreticus)

1. referitor la teorie; bazat pe teorie; specific teoriei.
2. care vizează cunoașterea pură, speculația; (prin ext.) abstract, rupt de practică; speculativ.
3. (și adv.) în mod abstract.
4. (antonim) practic.
 

teorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. théorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

1. ansamblu de ipoteze, legi și concepte organizate într-un sistem logic care descriu și explică un domeniu al realității obiective sau al conștiinței sociale.
2. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică.
3. ~a literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc.
4. lecție de instruire militară.
5. cunoaștere speculativă, ideală, independentă de aplicații.