OK
X
subaltern, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. subalterne, lat. subalternus)
1.
(cel)
care
este
subordonat
altuia
mai
mare
în
grad.
subalternare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după germ. Subalternation)
1.
(log.)
raport
după
care
din
adevărul
judecății
universale
reiese
adevărul
judecății
particulare
corespondente,
iar
din
înlăturarea
judecății
particulare
rezultă
înlăturarea
judecății
universale
corespondente.
antenă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. antenne, lat. antenna)
1.
fiecare
dintre
cele
două
organe
de
simț,
firișoare
mobile
pe
capul
unor
insecte,
al
crustaceelor
și
miriapodelor.
2.
dispozitiv
de
transmitere,
de
captare
a
undelor
electromagnetice,
la
aparatele
de
emisie
sau
de
recepție
a
undelor.
3.
vergă
a
unei
vele
latine,
foarte
lungă,
ascuțită
la
extremități.
4.
(fam.;
pl.)
sursă
de
informații.
5.
filială,
unitate
subalternă
detașată
pe
lângă
un
organism
central.
contrasemnătură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (germ. Kontrasignatur, fr. contresignature)
1.
semnătură
a
unui
funcționar
subaltern
pusă
pe
un
act
alături
de
semnătura
celui
de
la
care
emană.
2.
(var.)
(înv.)
contrasignătură.
inferior, -oară
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. inférieur, lat. inferior)
1.
adj.
așezat
mai
jos;
de
jos.
2.
(despre
o
parte
a
unui
curs
de
apă,
o
regiune)
în
apropiere
de
punctul
de
vărsare;
depărtate
de
izvor.
3.
mai
mic
din
punct
de
vedere
numeric.
4.
de
calitate
(mai)
proastă;
mai
puțin
bun;
mai
puțin
frumos;
mai
mic
decât
alții.
5.
care
are
un
grad,
o
funcție,
un
rang
mai
mic
decât
altul.
6.
s.
m.
subaltern,
subordonat.
subordonat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. subordonné)
1.
adj.
care
se
subordonează.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
care
determină
o
altă
propoziție,
depinzând
de
ea;
propoziție
secundară;
noțiune
~ă
=
noțiune
mai
puțin
generală
care
se
cuprinde
în
alta
cu
sfera
mai
mare.
3.
s.
m.
f.
inferior;
subaltern.
bănișor
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (ban + -ișor)
1.
I.
(istorie)
boier
subaltern
al
banului.
2.
II.
diminutiv
al
lui
ban;
bănuț.