subiacent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. subjacent, lat. subiacens)

1. (despre fenomene etc.) inclus.
2. care este situat, plasat imediat dedesubt.
3. (antonim) supraiacent.

butonieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. boutonière)

1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbăteşti.
2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de cueste situate faţă în faţă.
3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent.

pleuropneumectomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pleuropneumectomie)

1. rezecţie a pleurei şi a plămânului subiacent.

subcultură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. subculture)

1. tendință subiacentă de manifestare a unei culturi elementare.
2. subdiviziune a culturii naționale, caracterizată printr-o combinație de factori specifici unui grup social.
3. (med.) cultură care rezultă prin însămânțarea unei alte culturi într-un mediu oarecare.

tubaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tubage)

1. (med.) introducerea unui tub, rigid sau flexibil, într-un canal sau cavitate naturală, pentru a permite trecerea aerului, pentru a introduce substanțe terapeutice sau alimentare, pentru a colecta sau evacua secreții, sau chiar pentru a explora organele subiacente.
2. (med.) ~ laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie.
3. (tehn.) operație constând în introducerea unui ansamblu de elemente tubulare metalice într-o gaură de foraj sau puț pentru a susține pereții; cuvelaj.
4. instalarea unui tub, a unei conducte într-o cavitate, pasaj etc.

supraiacent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. sus-jacent)

1. care este deasupra.
2. (antonim) subiacent.