Dictionar

cimbal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. cimbalo, fr. cymbale)

1. vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; chimval.
2. instrument muzical de percuție, alcătuit din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, producând un sunet strident, răsunător; cinel.
 

eclatant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éclatant)

1. strălucitor, impresionant, răsunător.
 

rezonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. résonnant)

1. (fiz.) susceptibil de a intra în rezonanță.
2. răsunător, sonor.
 

sonor, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sonore, lat. sonorus)

1. adj. care produce sunete.
2. care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic.
3. care propagă, amplifică sunetele.
4. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale.
5. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică.
6. s. n. partea sonoră a unui film.
 

vuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vui + -tor)

1. (despre ape) care produce un zgomot puternic și prelung; mugitor, vâjâitor.
2. (despre un spațiu, un loc etc.) în care se împrăștie sau se produc zgomote puternice și prelungi; răsunător.
3. vuietos, zgomotos.
 

zgomotos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (zgomot + -os)

1. care are mare răsunet; care face vâlvă.
2. care este gălăgios, tumultuos.
3. care este plin de zgomot, de gălăgie.
4. care face (mult) zgomot; răsunător.
5. (fig.) care este agitat, frământat.