Dictionar

tangibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tangible, lat. tangibilis)

1. care poate fi perceput prin pipăit, prin atingere; pipăibil.
2. (fig.) real, evident, manifest.
 

tangibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tangibilité)

1. caracterul a ceea ce este tangibil; faptul de a fi perceptibil prin atingere.
2. caracterul a ceva a cărui realitate este evidentă, incontestabilă.
3. (anton.) intangibilitate.
 

intangibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. intangibilité)

1. starea a ceea ce este intangibil, a ceea ce este sau trebuie păstrat intact.
2. (drept) calitatea unei legi care nu poate fi modificată.
3. (anton.) tangibilitate.
 

intușabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intouchable)

1. de neatins, intangibil.
 

palpabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. palpabilité)

1. însușirea de a fi palpabil.
2. caracter, stare a ceea ce se poate palpa, atinge.
3. (fig.) calitatea a ceea ce este clar, evident, tangibil; evidență, claritate.
4. (fig.) caracter plastic; plasticitate.
5. (anton.) impalpabilitate.
 

sacrosanct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. sacrosanctus)

1. demn de o imensă venerație; sacru, sfânt.
2. care face obiectul unui respect excesiv, absurd.
3. (prin ext.) intangibil, inviolabil.
4. (var.) (înv.) sacrosant, (înv.) sacrosânt.
 

tangibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tangibilité)

1. caracterul a ceea ce este tangibil; faptul de a fi perceptibil prin atingere.
2. caracterul a ceva a cărui realitate este evidentă, incontestabilă.
3. (anton.) intangibilitate.
 

pipăibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (pipăi + -bil)

1. care poate fi pipăit, atins; tangibil; palpabil.
2. (despre afecțiuni) care poate fi determinat prin pipăire; palpabil.
3. (antonime) nepipăibil, impalpabil.