tanti

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Tante, fr. tante)

1. inv. soră a tatălui sau a mamei; mătușă.
2. soția unchiului.

atractanți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (atrage + -ant)

1. pl. substanțe produse de insecte sau de alte organisme pentru a atrage indivizi de sex opus.

tantiemă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tantième)

1. indemnizație specială care se dă unor funcționari superiori și membrilor consiliilor de administrație ale societăților comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remunerație (calculată procentual) acordată mijlocitorilor de afaceri; bonus.
2. onorariu cuvenit în trecut unui autor dramatic, o parte procentuală din încasările unui teatru la reprezentațiile piesei sale.

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

adjectiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. adiectivum, fr. adjectif)

1. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire.

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se așază între un substantiv articulat precedat de prepoziție.
3. (despre construcții gramaticale) cu valoare de adjectiv.

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.