Dictionar

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

catharsis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catharsis, gr. katharsis)

1. concept estetic, la Aristotel, pentru a defini efectul „purificator” al artei, în special al tragediei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiuni (josnice), prin trăirea unui sentiment de maximă tensiune.
2. (psihan.) efect terapeutic prin descărcarea unei trăiri refulate.
 

ecmnezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ecmnésie)

1. tulburare a memoriei, trăirea unor evenimente trecute la modul prezent.
 

empatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empathie, engl. empathy)

1. (psih.) identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărților etc.; interpretare a eului altora după propriul eu.
2. transpunere simpatetică în obiectele exterioare.
 

endofazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. endophasie)

1. trăire interioară a actului vorbirii, fără exteriorizare verbală.
 

trăirism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (trăire + -ism)

1. curent voluntarist în filosofia românească dintre cele două războaie mondiale, care, proclamând primatul „vieții”, al inconștientului asupra rațiunii, opunea „trăirea” mistică cunoașterii logice, cultiva obsesia morții, a neantului, făcea apologia „aventurii”, a „acțiunii” iresponsabile, lipsită de criterii morale.