Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. transfigurer, lat. transfigurare)
1. tr., refl. a(-şi) schimba expresia, înfăţişarea, forma, conţinutul, caracterul.
2. tr. a da (unui lucru, unei situaţii) altă înfăţişare, alt aspect.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (transfigura)
1. acțiunea de a (se) transfigura; transfigurație.
2. procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de imaginația și puterea de expresie a artisticului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. transfigura)
1. schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții).
2. schimbat (față de o situație anterioară); refăcut, transformat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transfiguration, lat. transfiguratio)
1. acțiunea de a transfigura, starea a ceea ce este transfigurat; transfigurare.
2. (religie; sintagmă) ~ia Domnului = Sărbătoarea religioasă a Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transfigurateur)
1. care transfigurează, capabil a transfigura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (idealiza)
2. schematizare, simplificare a realităţii în procesul abstractizării.
3. transfigurare în cadrul operei de artă a realităţii în vederea realizării unui ideal estetic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (reflecta)
1. acţiunea de a (se) reflecta.
2. (arte) redare, oglindire transfigurată a realităţii.
3. categorie a filosofiei care exprimă esenţa relaţiei dintre materie şi conştiinţă, privită sub raport gnoseologic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (transfigura)
1. acțiunea de a (se) transfigura; transfigurație.
2. procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de imaginația și puterea de expresie a artisticului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transfigurateur)
1. care transfigurează, capabil a transfigura.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transfiguration, lat. transfiguratio)
1. acțiunea de a transfigura, starea a ceea ce este transfigurat; transfigurare.
2. (religie; sintagmă) ~ia Domnului = Sărbătoarea religioasă a Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului.
Parte de vorbire: I. vb. tr, II. vb. refl.
Origine: (în + Dumnezeu)
1. I. a adora pe cineva ca pe Dumnezeu; a trata ca pe o divinitate; a zeifica; a diviniza, a preamări.
2. (fig.) a ridica în slavă; a slăvi.
3. II. a deveni asemănător cu Dumnezeu.
4. (despre credincioși) a participa la viața lui Dumnezeu prin energiile divine necreate.
5. (despre natura umană) a se transfigura, devenind, în limitele proprii, perfectă.
6. (var.) a (se) îndumnezeia.