Dictionar

tranziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transition, lat. transitio)

1. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta.
2. de ~ = tranzitoriu; provizoriu.
3. trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare.
4. schimbare treptată a unei roci în alta.
 

antestepă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. avant-steppe)

1. zonă de tranziție între pădure și stepă; silvostepă.
 

convalescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convalescence, lat. convalescentia)

1. perioadă de tranziție între momentul vindecării unei boli și însănătoșirea deplină.
 

eneolitic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énéolitique)

1. epoca de tranziție de la neolitic la epoca bronzului, caracterizată prin unelte de aramă curată și de piatră.
 

gradualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. gradualism)

1. concepție potrivit căreia evoluția speciilor se desfășoară filetic, lent, continuu, prin generarea neîntreruptă de forme de tranziție, rezultând în final specii noi.
 

hebelogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hébélogie)

1. studiul sau psihologia adolescenței (perioadă de tranziție dintre copilărie și maturitate marcată de schimbări fizice, psihologice și sociale semnificative).
 

iodler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Jodler)

1. s. n. fel de a cânta specific muntenilor din Tirol, printr-o vocalizare care trece fără tranziție de la vocea normală la cea de cap; tiroleză (2).
2. s. m. cel ce cântă astfel.