Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. tumulus)
1. movilă de pământ înălţată de unele popoare, începând din neolitic, în scop funerar, ca observator astronomic sau semn geodezic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tumulaire)
1. care aparține unui tumul; privitor la un tumul.
2. (prin ext.) care aparține, care are legătură cu mormintele; de mormânt, funerar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tumulte, lat. tumultus)
2. învolburare, tălăzuire a unor ape.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tumulteux, lat. tumultuosus)
2. (despre ape) învolburat, clocotitor.
3. (fig.) însufleţit, înflăcărat, entuziasmat.
4. în cantitate mare, abundent, îmbelşugat, prodigios.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. tumultuoso)
1. (muz.) tumultuos, furtunos, zgomotos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)
1. mişcare prelungită; clătinare.
2. stare de nelinişte, de tulburare, de enervare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asphaltènes)
1. constituenţi ai asfalturilor din hidrocarburi cu greutate moleculară mare, insolubili în eter de petrol, care dau bitumului calitatea de aglomerat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. asphaltisation)
1. transformare naturală lentă a ţiţeiului în asfalt; transformare a bitumului din păcura asfaltică în asfalt.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asphaltogène)
2. acizi ~i = partea tensioactivă a bitumului și ajută la creșterea aderenței acestuia la suprafața agregatelor minerale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bitume, lat. bitumen)
1. rocă lichidă în scoarţa pământului din hidrocarburile de ţiţei, folosită la bitumaj şi la fabricarea unor lacuri, izolanţi etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obţinută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in şi cu ceară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byronisme)
1. imitaţie a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală şi anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră şi cinstită.