Rezultate secundare (Ucenici):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ucenic + -ie)
1. starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut ca ucenic.
2. însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Meister)
1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc.
2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. noviciat)
1. situația, starea, condiția de novice; ucenicie.
2. timpul cât durează această stare.
3. locuință destinată, în mănăstire, novicilor.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (mucenic + -esc)
1. care se referă la mucenici, care aparține mucenicilor.
2. specific mucenicilor, de mucenic.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (sl. učenikŭ)
1. cel care învață o meserie, o tehnică, sub îndrumarea unui meșter sau instructor în virtutea unui contract sau într-un centru de ucenicie.
2. adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist.
3. (prin ext.) începător într-o activitate; discipol, elev.
Parte de vorbire: vb. intr. (Transilv.)
Origine: (magh. vándorol; cf. germ. wandern)
1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond; a vagabonda.
2. (despre copii) a nu sta locului.
3. (înv.) (în forma văndrăla; despre ucenici) a merge prin mai multe localități pentru a lucra pe lângă un meșter, în vederea calificării și a obținerii dreptului de a practica o meserie.
4. (var.) a vandrali, a văndrăla, a văndrălui.