variantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. variante)

1. aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei lucrări, acțiuni.
2. formă a unui element lingvistic diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică.
3. drum (canal) care ocolește traseul principal, ajungând în același punct final.
4. (biol.) individ, populație care diferă de tip prin unul sau mai multe caractere.
5. (stat.) una din formele sub care s-a înregistrat variabila în cadrul activității cercetate.

varianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. variance)

1. număr maximal al factorilor de echilibru care pot varia independent, fără ca numărul de faze ale unui sistem fizico-chimic dat să se schimbe.
2. (stat.) dispersie a valorilor unei variabile în jurul valorii medii.
3. (biol.) dispersie a valorilor unui caracter oarecare în jurul mediei.

covarianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cavariance)

1. (stat.) media produșilor termenilor omologi a două variabile corelate.

invarianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. invariance)

1. menținere neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o transformare anumită; stabilitate, fixitate.

alofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allophone)

1. (fon.) variantă a unui fonem, în funcție de context.

alomorf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allomorphe)

1. fiecare dintre formele distincte ale aceleiași substanțe.
2. variantă a unui morfem în funcție de context.

anarhoindividualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. anarho-individualist)

1. I. care aparține anarhoindividualismului.
2. II. adept al anarhoindividualismului (variantă a anarhismului, care caută să abată clasa muncitoare de la disciplina proletară și de la lupta pentru putere).

conga

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. conga)

1. dans modern în coloană, cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez, variantă a rumbei; melodia corespunzătoare.
2. tobă înaltă într-o orchestră de jaz, acționată cu degetele și cu palmele.

dialect

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dialecte, lat. dialectus)

1. variantă regională a unei limbi, caracterizată prin particularități fonetice și lexicale.
2. (impr.) grai.

dublă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. double)

1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor.
2. minge dublă.
3. (echit.) săritură dublă.
4. (scrimă) dublă lovitură.
5. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiași număr de puncte la ambele zaruri.