Dictionar

viol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. viol)

1. relație sexuală impusă cuiva prin violență sau obținută prin constrângere, care constituie infracțiune penală; violare.
 

uviol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Uviol, fr. uviol)

1. sticlă transparentă pentru radiațiile ultraviolete, folosită la aparate optice.
 

viola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. violer, lat. violare)

1. a încălca, a nesocoti o lege, un angajament, un drept.
2. (jur.) a pătrunde cu forța; a deschide prin abuz.
3. a silui, a necinsti (o fată, o femeie).
4. a profana.
5. (fig.) a ~ conștiința = a impune prin forță unele idei.
 

violă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. viola, fr. viole)

1. familie de instrumente cu coarde și arcuș, din sec. XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne.
2. instrument cu coarde și arcuș puțin mai mare decât violina; alto (3).
 

violă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. viola)

1. plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, câte una pe o codiță; violetă, viorea, toporaș.
 

violabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. violable)

1. care poate fi încălcat cu ușurință; care poate fi violat; transgresabil.
2. (antonim) inviolabil.
 

violabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. violabilité)

1. însușirea de a fi violabil; calitatea a ceea ce poate fi încălcat.
2. (antonim) inviolabilitate.
 

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.
 

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
 

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
 

acrocianoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocyanose)

1. colorație violacee a extremităților membrelor, datorată unei tulburări a circulației sângelui.
 

actinopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinopathie, cf. gr. aktis „rază” + pathos „boală”)

1. (med.) boală provocată de radiațiile luminoase și ultraviolete.
 

actinoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinothérapie)

1. tratament medical cu radiații luminoase (ultraviolete sau infraroșii); fototerapie.