abruptamente

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (din abrupt)

1. fără menajamente, brusc.
2. de odată, pe nepregătite, pe neașteptate.

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.

cornișă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corniche)

1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul.
2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc.
3. partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă.
4. acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții.

escarpament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. escarpement)

1. pantă abruptă (a unui teren, a unui munte et cetera).

promontoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. promontorium, fr. promontoire)

1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap.
2. proeminență osoasă.
3. proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru.

rapid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. rapide, lat. rapidus)

1. adj. (și adv.) care se petrece, se execută cu repeziciune; repede.
2. foarte înclinat, pieptiș.
3. tren ~ (și s. n.) = tren de mare viteză, care oprește numai în stațiile foarte importante.
4. s. n. canal cu pantă accentuată care racordează două înălțimi diferite.
5. sector al unui curs de apă cu pantă foarte accentuată.
6. suprafață puternic înclinată, abruptă; povârniș.
7. (geol.) cataractă.