Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)
1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.
4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bétatron)
1. accelerator ciclic de particule pentru accelerarea electronilor care imprimă energii foarte mari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bévatron)
1. accelerator de particule capabil să dea electronilor o energie de miliarde de electronvolţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyclotron)
1. accelerator ciclic de particule atomice grele, electrizate, în care aceste particule descriu traiectorii spirale într-un câmp electric alternativ, după care părăsesc acceleratorul cu energii foarte mari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cosmotron)
1. accelerator care poate imprima particulelor elementare o energie comparabilă cu aceea a razelor cosmice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. duad, set de doi)
1. fiecare dintre cele două piese de forma literei D, sistem accelerator al unui ciclotron.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. mésotron, engl. mesotrone)
1. (fizică) particulă elementară instabilă, de masă intermediară între cea a electronului și cea a protonului, având sarcină pozitivă sau negativă, parte a radiației cosmice sau creată artificial datorită acceleratorilor de particule precum cosmotronul sau ciclotronul; mezon.