Dictionar

Rezultate secundare (Accentuat):

Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Accentuativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)

1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.

2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.


Accentuativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)

1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.

2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Acrofonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrophonie)

1. pronunţare accentuată a iniţialei unui cuvânt.


Amfibrah

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

1. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate).


Amfimacru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphimacre)

1. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate).


Anacruză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anacrouse)

1. silabă neaccentuată care precedă primul picior complet al unui vers.

2. (muz.) sunet precedând primul timp tare al unei măsuri.