Rezultate principale (Acuzație):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)
1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
Rezultate secundare (Acuzație):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-accusation)
1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuieşte de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contré-accusation)
1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. afférer)
1. a fi de datoria cuiva; a fi impus cuiva, vorbind despre o acuzație, o datorie, o responsabilitate; a incumba.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antanagoge)
1. răspuns la un argument, la o acuzaţie.
2. răspuns la acuzația unui adversar printr-o contraacuzație.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. coaccusé)
1. I. acuzat că a săvârșit un delict împreună cu altcineva.
2. II. cel acuzat în același proces împreună cu alții.
3. oricare dintre mai mulți inculpați care răspund la aceeași acuzație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réalité, lat. realitas, germ. Realität)
1. (fil.) existenţa efectivă, obiectivă; posibilitate înfăptuită.
2. (fil.) ceea ce există independent de subiect, care nu este produsul gândirii.
3. aspect fizic (al lucrurilor); materialitate.
4. ceea ce există efectiv, obiectiv; fapt, lucru real.
5. manifestare concretă, conținut (al unui proces, al unui eveniment).
6. caracter stabilit sau întemeiat al ceea ce constituie o acuzație, o ipoteză.
7. caracter non-fictiv al unui personaj, al unei povești; autenticitate.
8. asemănare exactă cu modelul; realism.
9. mediul concret și material al omului.
10. suma evenimentelor sociale care constituie situația în care se află o persoană; existență, viață.
11. (prin ext.) ceea ce este considerat ca adevărat.
12. (loc. adv.) în ~ = de fapt, efectiv, în adevăr.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autoacuza)
1. faptul de a se autoacuza; autoacuzație, autoacuzat.
2. acuzare de către sine însuși.
3. (med.) formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare.