Dictionar

aderent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. adhérent, lat. adhaerens)

1. adj. care aderă.
2. alipit, unit, sudat.
3. s.m.f. cel care aderă la o acțiune comună, la un partid etc.
 

aderent; alipit; unit; sudat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT adhaerens
2. FR adhérent; soudé
3. EN adherent; united
4. DE anhängend; zusammengeklebt; anhaftend; anklebend; aneinanderhängend
5. RU прилеraющий; приросший
6. HU ráragadó; összetapadó; összeforrott
 

aderență

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT adhaerentia
2. FR adhérence
3. EN adherence
4. DE Anhaftung; Verwachsung
5. RU прикрепление; срaщение
6. HU összetapadás, összenövés
 

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
 

acantoliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acantholyse)

1. (med.) slăbire a aderenței reciproce dintre celulele epiteliului malpighian al epidermei.
 

achenă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. akène, lat. achaena)

1. fruct uscat indehiscent, cu o singură sămânță.
2. fruct uscat indehiscent, monosperm, neaderent la pericarp.
 

adnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. adnatus)

1. (bot.; despre organe) crescut pe un alt organ; atașat direct, părând să se unească.
2. (referitor la lamelele unei ciuperci) aderent.
 

amarilidacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amaryllidacées)

1. familie de plante monocotiledonate erbacee, cu staminele și ovarul aderent la calciu: ghiocelul.
 

anchiloglosie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ankyloglossie)

1. aderență a limbii la gingii, sau la peretele bucal.
 

aplicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. applicatif)

1. având aplicație practică; aplicabil.
2. cu caracter de aplicație; (informatică) referitor la o aplicație.
3. (bot.) alipit pe alt organ fără aderență.