Dictionar

Rezultate principale (Adverb):

Adverb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.


Rezultate secundare (Adverb):

Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.

2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).

3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Adverbializa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.


Adverbializare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adverbializa)

1. (gram.) faptul de a (se) adverbializa, de a (se) transforma în adverb.


Adverbializat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (adverbializa)

1. (gramatică) transformat în adverb.


Admirativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admiratif, lat. admirativus)

1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.


Adverb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.


Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.

2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).

3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Adverbializa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.


Asindeton

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndète)

1. absența legăturii gramaticale între mai mulți termeni sau mai multe propoziții (ex. „an bun, an rău”).

2. figură retorică constând în îndepărtarea conjuncțiilor și adverbelor dintr-o frază (ex. „am venit, am văzut, am cucerit”).

3. (var.) asindet.

4. (antonime) polisindet, polisindeton.