Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatorique)
1. (despre muzică) care are la bază metoda de compoziţie proprie aleatorismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aléatorisme)
1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creaţie care urmăreşte, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului şi a imaginaţiei spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeaşi compoziţie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertăţii improvizatorice a interpretului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)
1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatorique)
1. (despre muzică) care are la bază metoda de compoziţie proprie aleatorismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aléatorisme)
1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creaţie care urmăreşte, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului şi a imaginaţiei spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeaşi compoziţie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertăţii improvizatorice a interpretului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispersion, lat. dispersio)
2. împrăştiere a unei substanţe în particule foarte fine într-un mediu solid, lichid sau gazos.
3. răspândire a seminţelor, a plantelor.
4. (stat. mat.) expresie care măsoară concentraţia unei mulţimi de valori în jurul unei valori medii.
5. fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeaşi armă şi cu aceleaşi elemente de tragere nu se confundă.
6. descompunere a luminii în radiaţiile monocromatice componente la trecerea printr-o prismă de sticlă.
7. (mat.) indicator numeric al împrăştierii valorilor unei variabile aleatorii faţă de valoarea medie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ergodique)
1. (despre o ipoteză) care presupune că realizarea izolată a unui proces aleatoriu staţionar este statistic reprezentativă pentru realizările posibile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ergodicité)
1. proprietate a unui proces aleatoriu staţionar care satisface ipoteza ergodică.