alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.

alertare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (alerta)

1. acțiunea de a (se) alerta; alarmare, alertat.

alertat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alerta)

1. care a fost avertizat, informat despre un risc; prevenit de un pericol, de o situație critică et cetera; alarmat.
2. (mil.) în stare de alertă, gata să intervină.

alarma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

notificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (notifica)

1. acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; notificație.
2. înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică.
3. (informatică) funcție automată de alertă între procese sau mesaj de la o aplicație destinat utilizatorului.
4. (securitate alimentară) comunicat emis atunci când nu sunt respectate standardele de sănătate sau de siguranță a consumatorilor.

alarmat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alarma)

1. cuprins de neliniște, de spaimă, de panică; care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat.
2. chemat la arme.
3. strâns pe locul de adunare cu echipamentul și muniția de război.

alertare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (alerta)

1. acțiunea de a (se) alerta; alarmare, alertat.