Rezultate principale (Aleza):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aléser)
1. a prelucra fin prin aşchiere un alezaj.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alèse, alaise)
1. bucată de pânză care se aşterne peste cearşaf sub un bolnav sau copil mic.
2. țesătură impermeabilă folosită pentru a proteja un pat, o saltea.
Rezultate secundare (Aleza):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alésage)
1. suprafaţă interioară, cilindrică sau conică, a unei piese metalice.
2. diametrul interior al unui cilindru de motor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alezan)
1. (despre cai) de culoare roşcată, roib.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (aleza)
1. (despre cilindrii motoarelor cu explozie) care a fost prelucrat (cu alezorul), mărindu-i-se diametrul.
2. (despre găuri conice sau cilindrice sfredelite mai întâi, rudimentar cu burghiul) șlefuit (la alezor).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. falaise)
1. mal înalt şi abrupt format prin acţiunea de eroziune a valurilor de-a lungul ţărmurilor marine.
2. fâşie îngustă de pământ, special amenajată pe malul mării pentru plimbare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aléser)
1. a prelucra fin prin aşchiere un alezaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alésoir)
1. unealtă aşchietoare pentru alezare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. celtique, lat. celticus)
1. referitor la celţi, al celţilor.
2. limbi ~ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza şi bretona) vorbite de celţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. spray)
1. dispozitiv pentru pulverizare a unor substanţe cosmetice, insecticide etc.; atomizor.
2. substanţă împrăştiată cu un asemenea dispozitiv.
3. pulverizarea şi proiectarea apei de mare ca urmare a deferlării valurilor pe faleză.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. visière)
1. partea dinainte a unui coif, care se putea lăsa în jos pentru a proteja faţa de lovituri; cozoroc.
2. vizetă.
3. (geol.) firidă îngustă, curbată ca o vizieră, ce se formează prin dizolvare în calcare, pe faleză, în zona intertropicală.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. honing)
1. (tehn.) operație de supranetezire, a alezajelor cilindrice în general, cu ajutorul unor prisme abrazive fixate pe un cap extensibil special (hon); honuire, honuit.