Dictionar

algă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algue, lat. alga)

1. plantă inferioară talofită capabilă de fotosinteză, în mediul acvatic.
 

algaceu

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. algaceus, fr. algacé)

1. legat de alge; algal.
2. asemănător cu alga; algoid.
 

algal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. algal)

1. referitor la alge; algaceu.
 

algal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. algal)

1. referitor la alge; algaceu.
 

ALGO- (1)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. algo-, cf. lat. alga „algă”)

1. „algă, algaceu”.
 

amalgama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amalgamer)

1. a face un amalgam (1).
2. a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri.
3. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene.
 

ascolichene

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascolichenes)

1. pl. clasă de licheni dintr-o ciupercă și o algă verde sau albastră.
 

clorela

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chlorelle)

1. algă verde unicelulară de apă dulce.
 

FICO-, -ficee

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. phyco-, -phucées, cf. gr. phykos)

1. „algă”.