OK
X
alterație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. altération, lat. alteratio)
1.
(muz.)
modificare
a
înălțimii
unui
sunet
cu
ajutorul
accidenților
muzicali.
accident
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)
1.
s.
n.
eveniment
întâmplător
și
neprevăzut,
cu
consecințe
dăunătoare.
2.
ridicătură,
adâncitură
a
unui
teren.
3.
însușire
a
unui
lucru,
fenomen
nelegată
de
esența
lui.
4.
~
fonetic
=
modificare
fonetică
întâmplătoare
(asimilația,
epenteza,
metateza).
5.
s.
m.
alterație.
alterabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. altérable)
1.
care
se
poate
altera
ușor;
care
poate
fi
alterat,
schimbat
în
rău,
deteriorat.
2.
(antonime)
inalterabil,
nealterabil.
alterant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. altérant)
1.
care
produce
alterație;
care
modifică,
alterează
starea,
compoziția
unui
lucru.
2.
(despre
un
remediu
etc.)
care
produce
o
schimbare
profundă,
treptată
și
cel
mai
adesea
avantajoasă
în
organism.
armură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. armure)
1.
îmbrăcăminte
de
protecție
din
plăci
de
metal
și
zale,
la
războinicii
medievali.
2.
mod
de
împletire
a
fibrelor
de
urzeală
cu
cele
de
bătătură
ale
unei
țesături.
3.
(muz.)
totalitatea
sunetelor
de
alterație
la
cheie,
spre
a
indica
tonalitatea;
armatură.
betacism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. betacism)
1.
pronunțare
alterată
a
consoanelor
b
și
p.
bitonal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. bitonal)
1.
(muz.)
care
are
două
tonuri
(sau
sunete);
care
utilizează
două
tonalități
diferite.
2.
(despre
o
voce
alterată)
care
rezultă
prin
formarea
simultană
a
două
sunete
în
laringe
(ex.
voce
~ă).