Rezultate principale (Aluzie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allusion, lat. allusio)
1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie etc., fără a se exprima direct.
2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenţia de a face să se înţeleagă altceva.
Rezultate secundare (Aluzie):
Parte de vorbire: loc. verb.
Origine: (compus din face și aluzie)
1. (despre un discurs, scris etc.) a spune sau a menționa într-un mod aluziv; a aluziona.
Parte de vorbire: s.f. (fr. înv.)
Origine: (fr. jalousie)
1. sentiment de invidie față de alții care posedă mai multă bogăție, au mai mult succes etc.
2. dispoziție anxioasă și chinuitoare a unei persoane care se teme că persoana iubită va prefera pe altcineva și va fi infidelă.
3. (psihologie) dorința de stăpânire exclusivă a celuilalt.
Parte de vorbire: s.f. (înv., reg.)
Origine: (zălud + -ie)
1. rătăcire a minții; prostie, nebunie.
2. (prin ext.) stare în care se află cel zăpăcit; zăpăceală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allégorique, lat. allegoricus)
1. care folosește alegoria, care are valoare de alegorie; care conține un sens ascuns, o aluzie ascunsă; exprimat în pilde.
2. car ~ = vehicul amenajat cu o platformă reprezentând o scenă simbolică şi cu care se defilează la anumite sărbători.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allusif)
1. care conține o aluzie sau un subînțeles; care procedează prin aluzie; care face aluzie.
2. (despre persoane) care se exprimă prin aluzie; care vorbește prin aluzii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. à-propos)
1. adj. (fam.) ce voiam să spun! fiindcă a venit vorba!Is. n. aluzie răutăcioasă la adresa cuiva.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. béotien)
1. I. care aparținea Beoției sau beoțienilor; care se referă la Beoția sau la beoțieni; originar din Beoția.
3. (persoană) din Beoția.
4. (om) ignorant, lipsit total de preocupări intelectuale (cu aluzie la reputația locuitorilor Beoției antice).
Parte de vorbire: s.m. (și nume propriu)
Origine: (fr. Goliath - uriaș menționat în Biblie)
1. personaj din Vechiul Testament.
2. (prin aluzie la personajul biblic) gigant sau om de statură uriaşă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. insinuer, lat. insinuare)
1. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc.
2. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimţite, a (se) strecura.