Rezultate principale (Amăgire):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amăgi)
1. faptul de a (se) amăgi, de a (se) înșela, de a atrage prin promisiuni mincinoase etc.
2. faptul de a-și face iluzii zadarnice; iluzionare.
Rezultate secundare (Amăgire):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autoamăgi)
1. faptul de a se autoamăgi; (rar) autoamăgit.
2. amăgire (deliberată) a propriei persoane; amăgire de către sine însuși.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déception, lat. deceptio)
1. dezamăgire, deziluzie; amărăciune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dézillusion)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. illusion, lat. illusio)
1. aparenţă înşelătoare datorită perceperii deformate a realităţii.
2. (fig.) speranţă neîntemeiată; amăgire.
3. a(-şi) face ~ii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-şi pierde ~ile = a rămâne decepţionat din cauza nerealizării unor speranţe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. îmbrobodi)
1. acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală, îmbrobodit.
2. acoperire a capului cu o broboadă, cu o basma etc.
3. amăgire a unei persoane; cucerire a cuiva.
4. (fig.) ascundere a adevărului sub aparențe înșelătoare.
5. (fig.) convingere a unei persoane de a accepta realitatea așa cum îi este înfățișată, împiedicând-o să vadă adevăratul ei aspect.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (amăgi + -tură)
1. faptul de a (se) amăgi; amăgire, înșelăciune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autoamăgi)
1. faptul de a se autoamăgi; (rar) autoamăgit.
2. amăgire (deliberată) a propriei persoane; amăgire de către sine însuși.