Dictionar

amestecare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. amesteca)

1. acțiunea de a (se) amesteca; punere la un loc, unire a două sau mai multe elemente diferite.
 

agitator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. agitateur)

1. dispozitiv mecanic servind la amestecarea lichidelor, la activarea transmiterii de căldură.
2. dispozitiv servind la punerea în mișcare a granulelor unui material.
 

babilonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (babilon/ic/ + -ie)

1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.
2. dezordine, situație confuză, haotică.
 

bitum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară.
 

brasaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brassage)

1. amestecare a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori cu aerul comburant înainte de introducerea lui în cilindrul motorului.
2. amestecare la cald a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere.
 

carburație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carburation)

1. amestecare a combustibilului cu aer (la motoarele cu ardere internă).
 

ciment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ciment, it. cimento)

1. material de construcție, pulbere fină obținută prin măcinarea clincherului, care se petrifică prin amestecarea cu apă.
2. material natural, liant între fragmentele ce formează rocile detritice.