analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii.
3. care utilizează calculul algebric și infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.

analitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analytisme)

1. faptul, însușirea de a fi analitic.

analizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyseur)

1. instrument pentru determinări analitice.
2. dispozitiv optic cu care se studiază polarizarea luminii.
3. orice aparat cu un sistem de recepționare și de analiză a unor informații.

cartologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cartologie)

1. studiul analitic și istoric al hărților.

demontabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démontable)

1. care se poate demonta, dezasambla.
2. (figurat) (despre noțiuni abstracte) care este susceptibil la o descompunere analitică; (înv.) descomponibil.
3. (antonime) montabil (care poate fi montat); indemontabil (care nu poate fi demontat).

dramatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

1. referitor la dramă, la teatru.
2. gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise în dialog, în care ideile și sentimentele, ducând la desfășurarea unui conflict între personaje, sunt prezentate dinamic pe scenă; cronică ~ă = prezentare (analitică) a unei reprezentații teatrale; artă ~ă = arta și teoria punerii în scenă și interpretării operelor dramatice; dramă (2).
3. (despre voci) care se caracterizează printr-o sonoritate colorată și plină de gravitate, dar având o mobilitate limitată.
4. (fig.; despre întâmplări, situații etc.) bogat în contraste, în conflicte; zguduitor, impresionat.

eros

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éros /1/, germ. Eros)

1. dragoste, iubire; (spec.) dragoste senzuală; motiv erotic în literatură.
2. ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido.
3. ansamblul instinctelor de conservare și perpetuare.